- 66 views
Audierea și discuția rapoartelor beneficiarilor de burse acordate de Federaţia Mondială a Savanţilor (FMS) pentru anul 2022
Sesiunea audierilor a fost deschisă de Academician Gheorghe Duca, președintele Filialei Fondului Mondial al Savanților din Republica Moldova, care a avut loc în data de 23 februarie 2023. Academician Gh. Duca a adresat un mesaj de salut beneficiarilor de burse, dorindu-le succes la raportare, exprimând speranța că rezultatele cu care se prezintă vor fi pe măsura așteptărilor și vor corespunde rigorilor înaintate de FMS.
Cei 10 bursieri și-au prezentat rezultatele obținute, menționând scopul și îndeplinirea cu succes a obiectivelor proiectului. Raportorii au pus accentul pe importanța și impactul acestora pentru cercetare, dar și pentru soluționarea problemelor sociale ale Republicii Moldova. S-a menționat că rezultatele cercetărilor realizate în cadrul programului de burse acordate de FMS au fost publicate în articole științifice cu factor de impact și cele naționale, fiind prezentate inclusiv la diferite conferințe și simpozioane naționale și internaționale.
Beneficiarii și subiectele cercetării care au fost raportate:
- Daniela Burduja (Institutul de Ecologie și Geografie al USM, cercetător); Particularitățile utilizării și gestionării resurselor de apă în Regiunea de Dezvoltare a Republicii Moldova în contextul dezvoltării durabile;
- Tatiana Capcanari (Universitatea Tehnică a Moldovei, dr., cercetător); Valorificarea compușilor bioactivi din materiale vegetale locale pentru obținerea produselor alimentare funcționale;
- Diana Crucirescu (Universitatea Tehnică a Moldovei, doctorand, cercetător); Utilizarea acidifiantului din mere la conservarea fructelor și legumelor;
- Olga Danilescu (Institutul de Chimie al USM); Compuții coordiativi ai Zn(II) și Cd(II) în baza liganzilor hidrazonici de tip base Schiff cu proprietăți fotoluminiscente;
- Natalia Diboliscaia (Institutul de Zoologie al USM); Monitorizarea speciilor de lilieci (Mammalia, Chiroptera) în mediul urban al Republicii Moldova
- Antonina Dumitriu (Universitatea Tehnică a Moldovei, doctorand, cercetător); Aspecte anatomo-topografice, simptome şi diagnosticul displaziei articulaţiei coxo-femurale la câini;
- Mariana Jian (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, doctorand, cercetător); Grefe tridimensionale acelulare pentru chirurgia oromaxilo-facială;
- Rodica Martea (Universitate de Stat din Moldova); Impactul lupoaiei asupra indicatorilo economici al florii-soarelui în condițiile schimbărilor climatice;
- Tatiana Tabac (Institutul Național de Cercetări Economice, cercetător); Determinanții socioeconomici ai migrației (cazul Republicii Moldova);
- Andrian Țugulea (Institutul de Ecologie și Geografie al USM, dr., cercetător). Identificarea zonelor puternic poluate a aerului atmosferic din ecosistemul urban Bălți (Republica Moldova) și elaborarea măsurilor de reducere a impactului asupra componentelor de mediu;
La finele audierilor, acad. Gheorghe Duca i-a felicitat pe beneficiarii de burse, pentru că au ajuns cu bine la finele acestui proiect, exprimând certitudinea că acest generos program de burse le-a oferit nu doar o experiență unică în cercetare, dar și provocări, posibilități de atinge noi rezultate în domeniul de cercetare ales, dar și încrederea că totul poate fi posibil. „Oferirea burselor FMS este de un mare prestigiu pentru doctoranzii și tinerii cercetători din Republica Moldova, dar, totodată, constituie și o importantă tradiție de susținere a tinerilor savanți din țară”, a menționat președintele FMS Moldova.
Transmisiunea video poate fi vizualizată accesând linkul: https://idsi.md/tv