Efectele unei Eventuale Explozii a Depozitului de Armament și Muniții de la Cobasna

17.11.2022

Cel mai mare depozit de armament și muniții din Europa de Est, situat în satul Cobasna din regiunea transnistreană, prezintă riscuri mari de securitate, iar o eventuală explozie ar putea transforma în ruine un număr foarte mare de localități din Republica Moldova, aflate pe ambele maluri ale Nistrului, dar și o parte din localitățile din Ucraina. Este concluzia unui studiu realizat, în anul 2005, de către un grup de savanți de la Academia de Științe a Moldovei, iar subiectul este readus în atenția publică în contextul actualei crize de securitate.

Potrivit academicianului Gheorghe Duca, care a participat la elaborarea raportului, efectele ipotetice ale detonării simultane a tuturor munițiilor de la Cobasna, pot fi comparate cu cele ale exploziei bombei nucleare aruncată la Hirosima, în august 1945.

În anul 2005, când a fost elaborat raportul, cercetătorii moldoveni care au mers, inclusiv în regiunea transnistreană pentru a se documenta, au constatat că în depozitele de la Cobasna erau păstrate în jur de 20 de mii de tone de armament.

Este vorba despre bombe de aviație, grenade, bombe de artilerie, diferite tipuri de mine, cartușe, tehnică și echipament militar. Potrivit academicianului Gheorghe Duca, în cazul în care toate proiectilele și munițiile ar exploda simultan, în locul depozitului s-ar forma un crater uriaș cu raza de aproximativ un kilometru și jumătate. Craterul ar putea avea adâncimea de peste 75 de metri, ceea ce este echivalent cu înălțimea unui bloc cu 27 de etaje.

Mai grav este că unda exploziei ar putea distruge tot ce este viu în raza de patru kilometri și jumătate, iar localitățile din raza de 50 de kilometri ar putea fi transformate în ruine, arată estimările autorilor studiului.

Potrivit lor, efectele detonării s-ar face simțite și la Chișinău. E important de menționat că și raportul OSCE, intitulat „Mediu și securitate: transformarea riscului în cooperare”, avertizează că o eventuală explozie a acestor depozite cu armament și muniții ar provoca un dezastru ecologic și uman.

Scenariul ipotetic simulat de cercetătorii Academiei de Științe a Moldovei a arătat că o eventuală explozie simultană a tuturor munițiilor de la depozitul din Cobasna ar putea provoca un cutremur devastator de 7,5 grade pe scara Richter. Seismul ar provoca un adevărat dezastru nu doar în Moldova, dar și în țările din vecinătate.

"Noi am spus că aceată explozie, dacă ar avea loc, ea ar fi egală cu bomba de la Hiroșima sau Nagasaki. "

Efecte distrugătoare ar putea fi înregistrate și în Capitală, susține fostul președinte al Academiei de Științe a Moldovei.

"Nu dă Doamne să simțim, dar de știut trebuie de știut. S-ar sparge ferestrele. Casele mai slabe... Nu, ar fi o nenorocire în zona aceasta."

Gheorghe Duca povestește că a elaborat studiul privind efectele unei eventuale explozii împreună cu regretatul academician Valeriu Canțer, dar și alți cercetători din cadrul Academiei de Științe. Fostul președinte al instituției afirmă că informațiile au fost colectate cu implicarea Serviciului de Informații și Securitate. Studiul a fost elaborat la indicația președintelui de atunci, Vladimir Voronin, iar Gheorghe Duca a fost raportor.

"Dacă atunci noi am vorbit despre acest pericol, despre prejudiciile mediului. Despre ceea ce s-ar întâmpla dacă ar avea loc o explozie instantanee. Astăzi explozie instantanee tot nu poate să aibă loc. În schimb pot fi bombardate aceste depozite și atunci explozia ar fi ceea ce noi am estimat-o. "

Autorul studiului spune că, după prezentarea raportului la Președinție, administrația de la Tiraspol l-a declarat persoană non-grata pe teritoriul regiunii transnistrene.

"De atunci nu am mai fost. Am încercat să plec la Kiev, prin Dubăsari, de trei ori, de trei ori am fost întors înapoi."

Satul Cobasna, aflat sub jurisdicția administrației neconstituționale de la Tiraspol, este situat la 127 km de Chișinău, în apropierea orașului Râbnița. Depozitul de muniții amplasat aici a fost construit în anul 1940.

În ultimii 30 de ani, atât autoritățile centrale de la Chișinău, cât și comunitatea internațională au cerut în nenumărate rânduri Federației Ruse să evacueze munițiile expirate, păstrate ilegal în depozitele de la Cobansa. Problema însă nu a fost rezolvată.

În 2018, ONU a adoptat o rezoluție prin care a cerut retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine și a munițiilor staționate ilegal pe teritoriul țării noastre. Iar în 2019, ministrul rus de Externe a precizat că procesul de distrugere ar lua timp și bani.

 

Sursa: https://primelestiri.md/riscurile-in-contextul-unei-eventule-explozii-a-depozitului-de-armament-si-munitii-de-la-cobasna---122486.html  

© Copyright 2021 – 2024
Elaborat de Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale