- 18 vizualizări
Acedemician, Profesor, Coordonator al FMS Moldova, Președintele Societății de Chimie R.M. Gheorghe Duca a participat cu success la Seminarul Internațional de Securitate: Ediția 57, organizat de Federația Mondială a Savanților (FMS). Evenimentul a avut loc în „Isidor Isac Rabi Institute”, Erice, Italia, 8 august 2025.
Evenimentul a reunit un număr semnificativ de cercetători, oameni se știință din mai multe țări ale lumii. Acad. Gh. Duca a avut onoarea de a prezenta o alocațiune intitulată "Poluarea cu microplastice și aditivi chimici toxici – o amenințare globală pentru mediu".
În cadrul acestei comunicări a fost prezentat impactul devastator al microplasticelor și aditivilor toxici asupra naturii, ecosistemelor și sănătății umane. Particule invizibile de plastic, purtătoare de BPA, ftalați, stiren și metale grele, sunt acum prezente în aer, apă, sol, alimente și sângele uman, provocând dereglări hormonale, inflamații cronice, afectarea fertilității și risc crescut de cancer.
Despre această amenințare au vorbit și alți savanți: Profesor Tomas Zoeller (SUA), Profesor Maria Street (SUA), Profesor Paola Palanza (Italia) și alții, subliniind consensul științific și urgența unei acțiuni internaționale.
Acad. prof. Gheorghe Duca a propus elaborarea unei Convenții Internaționale pentru Combaterea Microplasticelor, după modelul tratatelor pentru poluanți organici persistenți și schimbările climatice, cu măsuri concrete de reducere, interzicere a aditivilor periculoși și dezvoltare de tehnologii avansate de neutralizare.
Acad. Gh. Duca își exprimă profunda recunoștință față de Prof. Antonino Zichichi, Fabrizio Zichichi și echipa Federației Mondiale a Savanților pentru colaborarea valoroasă, sprijinul constant și angajamentul lor neclintit.